Arta poetica

Deci, muzica intai de toate,

Astfel, Imparele prefer, 

Mai vagi, mai libere-n eter,  

Fiind in tot, plutind in toate.

Alege vorbele ce-ti vin, 

Sa para scoase din confuzii:

O, cantecele gri, iluzii

De Tulbure in Cristalin!

Sunt ochii splendizi dupa voaluri,

Zi ezitand in dupa-amiezi,

Sunt astri-n azurii gramezi

Pe dulci, tomnatice fundaluri.

Nuanta eu ravnesc s-o caut,

Nuanta, nicidecum Culoare,

Nuanta, doar - ingemanare

De vis cu vis, de corn si flaut!

Alunga Poanta ce ucide

Si crudul Spirit, Ras impur,

Ce lacrimi scot in ochi de-azur,

Si izul trivial din blide.

Suceste gatul elocintei,

Si bine faci cand, cu putere,

Astamperi rima-n chingi severe,

Ea, sclava a nesocotintei...

Ah, Rima - numai chin si sila!

Ce surd copil ori negru drac

Scorni bijuteria fleac

Ce suna gol si fals sub pila?

Deci, muzica mai mult, mereu,

Iar versul tau aripi inalte

Sa prinda, nazuind spre alte

Iubiri si bolti de Empireu!

Sa fie buna aventura

Cand sufla zgribulitii zori

Prin minte si prin cimbrisori...

Tot restul e literatura.

(traducere de C.D. Zeletin)    

Interpretare

Paul Verlaine defineste noul statut al poeziei moderne, asezata sub semnul armoniei muzicale desavarsite: "Deci muzica intai de toate/ Astfel, Imparele prefer,/ Mai vagi, mai libere-n eter,/ Fiind in tot, plutind in toate." Muzica devine o cale de eliberare a fiintei, un mijloc de plutire spre lumea eterica a inceputurilor; de aceea versul trebuie sa se bazeze pe sugestie si pe ambiguitate implicita: "Alege vorbele ce-ti vin/ Sa para scoasa din confuzii:/ O, cantecele gri, iluzii/ De Tulbure in Cristalin!".
Poezia autentica, pura, se inscrie in zona vagului si a misterului, din care se scot senzatii estetice inedite: "Sunt ochii splendizi dupa voaluri,/ Zi ezitand in dupa-amiezi/ Sunt astri-n azurii gramezi/ Pe dulci, tomnatice fundaturi." Poetul devine un estet al simturilor vizuale receptand nuante, ecouri cromatice, nu culori pregnante, lipsite de mister: "Nuanta eu ravnesc s-o caut,/ Nuanta, nicidecum culoare,/ Nuanta doar-ingemanare/ De vis cu vis, de corn cu flaut!". Ironia nu este gustata, pentru ca ucide esenta poetica, o destineaza imperfectului: "Alunga Poanta ce ucide/ Si crudul Spirit, ras impur,/ Ce lacrimi scot in ochi de-Azur/ Si izul trivial de blide!".
Rima si elocinta trebuie folosite cu mare grija; exuberanta si caracterul navalnic al versurilor nu sunt dorite, nici rimele cautate cu obstinatie: "Suceste gatul elocintei,/ Si bine faci cand, cu putere,/ Astampari Rima-n chingi severe,/ Ea, sclava a nesocotintei." Rima devine un instrument imperfect de revelare a armoniilor ascunse ale lumii: "Ah, Rima-numai chin si sila!/ Ce surd copil ori negru drac/ Scorni bijuteria-fleac/ Ce suna gol si fals sub pila?".
Muzica este, in schimb, singurul mijloc care dezvaluie orizonturile profunde ale lumii: "Deci,muzica mai mult, mereu/ Iar versul tau aripi inalte/ Sa prinda nazuind spre alte/ Iubiri si bolti de Empireu!".

 Muzica deschide calea catre toate aventurile spiritului: "Sa fie buna aventura/ Cand sufla zgribulitii nori/ Prin minte si prin cimbrisori.../ Tot restul e literatura." 

Corespunderi

Corespunderi

de Charles Baudelaire

Natura e un templu ai carui stalpi traiesc                   

Si scot adesea tulburi cuvinte ca-ntr-o ceata;              

Prin codri de simboluri petrece omu-n viata               

Si toate-l cerceteaza cu glas prietenesc.

Ca niste lungi ecouri unite-n departare                       

Intr-un acord in care mari taine se ascund,                 

Ca noaptea sau lumina, adanc, fara hotare,                

Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii

Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii

- Iar altele bogate, trufase, prihanite,

Purtand in ele-avanturi de lucruri infinite,

Ca moscul, ambra, smirna, tamaia care canta

Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta.

(traducere de Al. Philippide)

Interpretare

Poezia "Corespunderi" ("Correspondances") statueaza momentul afirmarii unei noi tehnici poetice, simboliste, aceea de a stabili o corespondenta intre culori si sentimente sau intre muzica si o anumita stare de spirit: "Natura e un templu ai carui stalpi traiesc/ Si scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceata;/ Prin codri de simboluri petrece omu-n viata/ Si toate-l cerceteaza c-un glas prietenesc." Omul isi petrece viata in mijlocul unor "paduri de simboluri", care il observa si il definesc existential. Reliefarea simbolurilor este un act de creatie poetica perfecta, prin senzatiile eufonice si sinestezice care imbina sunetele si culoarea in corespondente depline, extrem de sugestive: "Ca niste lungi ecouri unite-n departare/ intr-un acord in care mari taine se ascund,/ Ca noaptea sau lumina, adanc, fara hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund."
Metafora "codri de simboluri" este expresia cea mai concreta a lumii pline de mister, pe care omul modern nu o mai poate descifra. Senzatiile eufonice sunt ecouri indepartate ale acestei lumi, ca soapte ale unui univers nelamurit, ale lumii transcendente de simboluri, reflectate in universul cotidian. Senzatiile olfactive completeaza imaginea acestei lumi ascunse: "Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,/ Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii,/ - Iar altele bogate, trufase, prihanite...". incarcarea de semnificatii este maxima, senzatiile "Purtand in ele-avanturi de lucruri infinite,/ Ca moscul, ambra, smirna, tamaia, care canta/ Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta."

 Simbolurile trimit simtirii lirice sugestii auditive si vizuale inedite, schimband modul de perceptie a realitatii, prin senzatiile ce creeaza starea de elevatie extrema a fiintei.